Killing Time.

Sunt unele momente cand ma gandesc la trecut si la cat de bine era.

Eram mica si nu stiam decat de joaca. Ce treaba aveam eu? Toti alergau in jurul meu cu treburi, una alta, dar mie nu-mi pasa. Nu era problema mea. E mult mai usor sa fii copil, toti stau pe langa tine, te ajuta, te invata.

Cand eram mica daca raceam sau daca mi se intampla ceva toti stateau in jurul meu si erau gata sa imi dea tot ce le ceream. Acum cand racesc aud doar "N-ai decat! Ia-ti o pastila!"

Curat in cemera? Nici nu se punea problema, mama rezolva mereu. Acum camera mea e vesnic dezordonata, dar nici ca nu pun mana sa fac curat... Mancare primesc rar, trebuie sa-mi fac singura. Nimeni nu ma mai ajuta la teme, nimeni nu sta toata ziua dupa mine, nimeni nu-mi aranjeaza hainele botite din dulap, nimeni nu ma mai trezeste dimineata sa plec la scoala, nimeni nu spala vasele in locul meu.

Desigur, nu pot sa traiesc mereu gandindu-ma la trecut.

Vremurile se schimba, acum am o gramada de responsabilitati. Dar pana la urma m-am obisnuit, sunt nevoita sa ma obisnuiesc ca sa pot suprevietui. Toti facem asta. Ori te obisnuiesti acum, ori niciodata si nu o sa te poti integra.

E ciclul natural al vietii.